Astăzi ne tragem sufletul, încărcându-ne bateriile, în Eghina🇬🇷 Tărâm binecuvântat, patronat de Sfântul Nectarie.
Este o insula superbă, cu peisaje de vis, situri arheologice, biserici liniștitoare, natură captivantă, mâncare bună și oameni inimoși.
Am fost acolo de Paște și am participat la toate ceremoniile tradiționale de sărbătoare ale grecilor. Cel mai mult am apreciat obiceiul lor de a da cu artificii în noaptea de Înviere. Focurile de artificii au ținut mai mult de 3 minute și în magnificiul Mănăstirii – ctitoria Sfântului Nectarie din Eghina – au fost de-a dreptul impresionate.
Apus de soare in EghinaVedere de pe plaja in EghinaMare azurieSfântul NectarieArtificii in noaptea de ÎnviereFlori galbene de cactusBougainvilleaPeisaj din EghinaTemplul AteneiManastirea Sfantului NectarieVedere insula MoniCin Cin cu ciresePauni in insula MoniCerbi si pauni Insula Moni
Sunt multe expresii românești pe care le-am auzit și nu le-am înțeles imediat. Au rămas la modul de „auzit” și atât. De exemplu, pentru „râsul-plânsului”, de-abia când am devenit adult, am înțeles pe pielea mea ce voia mama mea să spună atunci când o auzeam vorbind cu rudele și concluzionând: „râsul-plânsului”.
V-am spus că voi dedica multe pagini vieții de adult. Aceasta este încă una dintre ele.
O să vă dau câteva exemple ca să înțelegeți unde am considerat că se aplică expresia „râsul-plânsului”.
Primul: Aveam o zi super agitată, cu muuulte, multe de făcut. Bifasem o mare parte din ele și mai trebuia să fac câteva cumpărături. Eram și contra timp, așa că am decis să fac o listă. Mi-am răpit 5 minute din acest timp ca să scriu: la magazinul X trebuie ceapă, roșii, mălai; la magazinul Y trebuie perie de păr, bureți, elastice copil etc. Plec pe fugă, ajung și… hopa! Scoate lista de unde nu-i! Că o uitasem acasă, acolo fix unde am scris-o … Aici, inițial, mi-a venit să plâng, apoi m-a bufnit râsul de comicul situației.
Al doilea: Plec cu copiii la un mall, ajungem pe seară, pe ultima sută, să nu se închidă ca să ne luăm ce avem de luat. Era și foarte cald afară, iar când urma să ieșim se mai răcorea puțin și puteam să ne întoarcem acasă agale, mâncând fiecare câte o înghețată. Era vineri, ne recompensam pentru toată săptămâna agitată. Ajungem la casă, toți trei bucuroși, la self-pay. Scanăm cumpărăturile și mai ales înghețatele și să scot portofelul din ghiozdan. Hopaaaaa… scoate-l de unde nu-i! Pentru că, în timp ce scormoneam după el, vizualizam fix în ce alt ghiozdan era – acasă, frumos, organizat… vizualizam până și cum a ajuns acolo! Aici, inițial, ne-a bufnit plânsul, dar apoi râsul, de penibilul situației!
Al treilea: Am o vecină, mi-e tare dragă, e super funny și mereu îi spun să-și facă un blog. Până își face, vă descriu eu o situație povestită de ea: pleacă cu soțul și copilul din dotare la cumpărături. Ajunși la casa de marcat, vecina se apucă să pună cumpărăturile pe bandă. Soțul ei, vorbind la telefon, lua cumpărăturile de pe bandă și le punea la loc în coș🙃. Ea, plină de nervi, îl apostrofează: „Ce… faci, mă??” 😮😱 La care o doamnă mai în floarea vârstei, de 70 de ani, drăguță, vine la ea și îi spune, bătând-o pe umăr: „E doar începutul, maică, doar începutul!”. 🤫 Asta da situație adevărată de râsul-plânsului!! 😅
Cin-cin pentru toți cei căușiți de cap care, în loc să plângă, râd, că totuși viața de adult e funny!
Vă dedic cin-cin-ul de astăzi VOUĂ, celor care doriți să îmi împărtășiți în comentarii situații de râsul-plânsului! M-aș bucura😊
Zilele trecute eram în parc cu bebelușii, copiii, jucăriile, trotinetele, apa, pachețelele, cărucioarele din dotare și cu prietena bună menționată într-un articol anterior. Era frumos afară și reușisem să facem și noi ceva special pentru noi în ziua aceea: să avem la amândouă ca niște dive ochelarii de soare la noi!😎🫠🤫
Din vorbă-n vorbă mă întrebă daca eu știu care sunt cele mai importante 3 lucruri/chestii/socoteli din viața mea. Voia un top 3 cu ce conteaza cel mai mult pt mine. Păi am ramas perplexă. La modul că n-am putut sa răspund. Că nu trebuia top 700 d-ăla cu multe și mărunte, unele degeaba, altele pe grabă, unele doar să fie, altele că trebe, NUUUUUU, top 3 super preferate. Cele pe care le aleg dacă sunt în pădure, pe o cărare, doar eu cu mine, după ce m-am adunat puțin. Recunosc că nu am știut ce să răspund iar ea mi-a sugerat să le aflu.
O săptămână m-am gândit. Mi-a luat ceva să le sintetizez și să mă conving că unele nici nu-mi plac, că altele sunt împrumutate de pe la alții, că sunt unele care îmi plac mult dar le-am uitat, etcccccccc
Repet: mi-a luat ceva! Dar important este că mi-am pus ordine în gânduri, priorități și că am reușit, MAI ALES!
Eu am top 5 spre 6 😂 că nu-mi place să mă conformez 🫡, de-aia 🤓, nu mi-a plăcut niciodată și doar nu o să fac asta la bătrânețe!
Iată, în ordinea numerelor de pe tricou, cu de-ce-ul explicat, topul meu:
Familia – pentru că îmi sunt taaaaareeee simpatici oricând, chiar și când mă enervează. Mă bucură tare, mereu, oricând să îi am/văd/ îmbrățișez pe toți de la mic la cel mai mare🥰;
Prietenele mele – pentru că mă lasă să mă exprim liber. Pentru că ne place să aflăm împreună multe chestii, să dezbatem și mai multe, să ne sprijinim, împrumutăm, sunăm, sărim, distrăm, împărtășim👸🏻🧘🏻♀️🩷;
Orașul – pentru că îmi oferă muuuulte multe opțiuni;
Călătoriile – pentru că aflu, văd, cercetez, cumpăr, mă relaxez, îmi reîncarc bateriile;
Mersul pe jos, gimnastica, mișcarea de orice fel pentru că mă simt mult mai bine! La cap MAI ALES 🙃după ce mă mișc puțin/mai mult/potrivit/exagerat;
Asortarea. Îmi place să potrivesc orice: haine, pisici, vacanțe, perdele, decoratiuni, bijuterii, detalii în peisaje, ochelari, cutiuțe, bentițe, pahare, farfurii…..
Dau Cin Cin-ul de astăzi cu toți cei care urăsc standardele dar le plac topurile!🥂📊
Dedic Cin Cin-ul de astăzi contradicțiilor și standardelor că poate sunt și ele bune la ceva, dacă tot s-au inventat! 🍸😜
Mi se pare foarte util un astfel de top. Pe mine m-a ajutat în stabilirea prioritatilor și în sintetizarea opțiunilor pe care mi le așterne viața de adult. Vă încurajez și pe voi să încercați definirea propriului top și dacă vreți să mi-l împărtășiți în comentarii….Ne mai inspirăm unii de la alții, ne mai dam idei😊
Continui seria de Cin Cin-uri pentru încărcat baterii și trageri de suflet cu: Brașovul. Aceste este un oraș drag inimii mele în primul rând pentru că acolo au făcut școala și s-au cunoscut bunicii mei și în al doilea rând pentru că toate excursiile cu copiii la Brașov au fost reușite garantate (nimeni nu s-a plâns niciodată de nimic ceea ce pentru o familie numeroasă este chiar o victorie).
Pentru că ne place tare de Magitot ieri am decis să îl vedem la Brașov, juca la Teatrul Roșu. Voiam să evadăm din București, să mâncăm ceva bun, să ne mai plimbăm, așa că o zi la Brașov era înglobarea perfectă a tuturor celor de mai sus. Copiii dorm în general în mașină iar drumurile acestea sunt pentru noi foarte odihnitoare.
La Magitot toată lumea happy: omul are un super vibe, spectacolele lui mereu sunt un deliciu atât pentru copii cât și pentru adulți. După spectacol, pentru că toată familia era înfometată (de dimineață se mâncase bio-trio- alcalino-făcuto-în-caso adică felii de ananas și batoane de ovăz rețetă proprie👩🏻🍳) și că era cumva evadare din rutină s-a mers pe ideea că ce va urma să fie din categoria cheat day de la regimul bio-trio-alcalino-calorio-numărato-făcuto-în-caso cu ingrediente ultra mega sănătoase. Nu că cei de la care am mâncat nu le-ar avea așa dar cum le-am combinat noi sigur am depășit bugetul caloric pe 2 zile 🙃🤩. Dar să zicem că am mers și mult pe jos în aer curat deci se compensează cumva🧗🏻♀️
Am mâncat la Cucina Italiana. Sunt chiar în centru. Ne-a plăcut tare pentru că cei de acolo sunt foarte amabili, vorbesc foarte frumos cu copiii, sunt înclinați exclusiv spre mulțumirea clienților iar restaurantul este foarte curat, liniștit. Pennele cu dovlecel, roșii uscate, creveți și sos sunt absolut delicioase!!! Ca tot ce am mâncat, de altfel, dar acestea ne-au impresionat în mod deosebit.
Nu se putea fără dulce după! Copiii au preferat un gust românesc autentic și am mers la Cofetăria Vatra Ardealului, e chiar lângă restaurant.🩷 🧁🩷
După au urmat: plimbarea prin Piața Sfatului, ceva poze, ceva mici cumpăraturi să nu plecăm cu mână goală (asta-i vorba bunicii mele – cea de la începutul articolului 😊😘).
Hihi și vouă! 🥳 Concluzia fiind că: dau Cin Cin-ul de astăzi cu SOARELE care ne-a mângâiat obrajii în mica excursie☀️😎
Dedic Cin Cin-ul de azi vouă MAMELOR din lumea întreagă care vă bucurați de orice mică excursie. Orice vă scapă de rutină și de spălat, călcat, organizat, programat, făcut mâncare, gândit ce se face de mâncare, cumpărat pentru ce se face de mâncare, răspuns la catraliarde de “de ce”, așteptat, zorit, ajutat la șireturi, schimbat ținute, suportat mofturi, alergat, jucat, îmbărbătat …. eeeeetccccccccc…. DOAMNE AJUTĂ! 😇👸🏻🥂
Cin Cin-ul de astăzi va fi altfel: îl voi da la începutul articolului. Consider că multe sunt importante în lumea aceasta și ca nu degeaba se spune că mai întâi a fost cuvântul. Așa că dau Cin Cin ul de astăzi pentru: COMUNICARE.
Am o prietenă care mi-e dragă tare ne am cunoscut la grădinița fetiței și cumva am reușit să rămânem cu copiii și în școală împreună. Așa s-a întâmplat nu am facut noi nicio uneltire ca să ajungă fetele noastre în aceeași clasă. Discutând cu ea despre diverse probleme care apar pe parcurs în viața de familie de genul ce mai faci de mancare, ce aspirator mai ai, cum nu mai dormi noaptea (avem amândouă și câte un bebeluș), ce carte mai publici, de astea uzuale, mi-am dat seama că toate frământările mele interioare daca le-aș fi verbalizat la timp poate nu s-ar fi transformat în frustrări. Că sunt normale în viata unei familii și că sunt și alții care nu știu în ziua respectivă ce sa facă de mâncare, care nu dorm noaptea că le plânge bebelușul, care se zbat să se împartă între copii și serviciu/afacere/cărți publicate/ soț/ mamă/ tată/ frați/surori.
Culmea este că văzând și pe la alții (vorba lui Creangă) mi-am dat seama că e ok! Da! E mega ok să ai probleme, gânduri, griji, frământări! Ești om și e ok să spui “uite îmi este somn nu am dormit toată noaptea” că dacă transmiți pe calea vorbirii problema poate cineva din frații ăia, surorile, soțul de mai sus chiar te ajută să dormi un pic, să faci ceva ca să-ți fie bine. Aici e valabil principiul “dacă un copil nu plânge nu i se dă de mâncare ”. Pentru că poate nu știe nimeni că ți-e somn/foame/sete dacă nu spui sau ceri. Că alții n-au de unde să știe prin ce treci tu dacă nu comunici. (Aoleu iar mă ceartă preparatorul de la butoanele din spate ale blogului meu că am dat-o în conștientizări!! Da aia e! Nu pot să mă abțin:))))))) Noroc că nu continui și cu “daca n-ai tu grijă de tine n-are nimeni, tu trebuie să te pui pe primul loc, daca ți-e bine le e și celorlalți de care ai grijă” că cred că mă dă afară din propriul blog:)))
Tot comunicând de data aceasta cu o altă familie am realizat că viața când copiii sunt mici este “puțin” provocatoare deoarece ai tendința de a îi pune pe ei pe primul loc uitând de tine. La modul că ajungi să treacă ziua și să nu mai faci nimic absolut pentru tine. Exceptând bineînțeles nevoile de bază: duș, spălat pe dinți mâncat etc. Și aici e discutabil pentru că majoritatea mamelor uită și să mănânce doar să le fie puilor bine.
În ziua de astăzi sunt atâtea podcasturi, cărți, cursuri de parenting, dezvoltare personală care te ajută daca ai și timp să ajungi la ele. Dacă te poți rupe puțin de rutina ta zilnică atât de precis pusă la punct astfel încât toți din jurul tău să fie bine. Părinții mei de exemplu nu au avut atâtea mijloace de a afla chestii și s-au descurcat, zic eu. Dar într-adevăr nu aveau nici atâția factori în jurul lor care să îi distragă sau să le îngreuneze comunicarea. Sau le frângă din timpul alocat familiei: nu aveau atâtea mașini, trafic, haos în trafic, nu era telefonul care suna pe strada, el suna suna doar acasă, seful/mama/tata/ frații/prietenii nu le puteau fura timpul dedicat mie în parc. Magazinele, ofertele nu erau atât de multe, nu aveau nevoie de atât de mult timp ca să se decidă ce lapte să ia: lapte cu fără lactoză cu grăsime fără grăsime la dorna sau zuzu de la fridider sau de la raft?
Ceea ce vreau să spun este ca mie mi se pare că suntem atât de bombardați din toate partile zilnic alergăm printre trebuie, da, nu, haide, dacă, parcă. Zilnic lăsăm să ne preseze timpul, zgomotul, orașul încât ne uitam prioritățile sau să comunicăm, să spunem ce ne doare, să ascultam ce îi doare pe cei mai apropiați nouă. Ziua devine o fâșie în telefon împărțită pe timpi în care daca îți poti trage DOAR 15 minute pentru tine ești norocos.
Cin Cin-ul de astăzi este pentru VOI cei care trăiți în orașe, aveți copii și așteptați zilnic câte o vacanță, un weekend, o zi liberă de la stat, un altceva în viitor pentru că prezentul este deja trecut în agendă.
Bunica mea era din Ardeal. Ori că era de acolo, ori că era bunică, ori că citise foarte mult (orice, încontinuu) dar era foarte înțeleaptă.
Țin minte multe proverbe, învățături și snoave spuse de ea. Unele le am în minte direct iar altele le accesez la un factor declanșator.
Fac o mică paranteză să vă spun despre “efectul madlenă” de care am auzit acum câțiva ani de la o prietena foarte bună. Efectul „madlenă” este un concept din psihologie care face referire la capacitatea mirosurilor, gusturilor sau altor stimuli senzoriali de a declanșa amintiri intense și emoționale, uneori uitate. Termenul provine din opera lui Marcel Proust, „În căutarea timpului pierdut”, unde personajul principal retrăiește un moment din copilărie după ce gustă o madlenă înmuiată în ceai.
Efectul madlenă este strâns legat de memoria involuntară și de conexiunea puternică dintre simțuri și amintiri. Amintirile legate de evenimente personale și emoționale sunt stocate în creier. Un stimul senzorial (precum mirosul sau gustul) poate reactiva aceste amintiri. Mirosurile, în special, sunt procesate în regiuni ale creierului apropiate de hipocamp (implicat în memorie) și amigdala (implicată în emoții). De aceea, mirosurile pot declanșa amintiri intense și detaliate.Creierul creează legături între anumite senzații și experiențe din trecut, astfel încât, atunci când simțim din nou acel miros, gust sau sunet, revine și amintirea asociată.
Pornind de aici vreau să vă povestesc o conexiune făcută de mine de curând. Eram în vacanță în Spania și într-una din zile am vizitat Cadizul. Frumos tare, la ocean. În centru, intrăm în catedrala catolică, o aveam pe lista obiectivelor turistice de vizitat în ziua respectivă. Nu apuc să intru bine și mă izbeste mirosul de liniște, pace și împăcare interioară. Stau putin îmi trag sufletul și apoi încep să explorez curioasă. Când, deasupra mea se ridică, cu măiestrie, această statuie absolut magnifică:
Păi vă dați seama că în momentul 1,5 nici măcar până la 2 n-a așteptat îmi apare bunica mea în cap cu vorba “Răzbunarea și supărarea sunt ale prostului”. Mă distram teribil când rostea cuvantul “prostului” era cu atâta patos ardelenesc încât dispărea total conotația negativă a cuvântului.
Și iată cum, în timp ce contemplam spre statuetă, începe dialogul meu interior:
– Ia uite mă câtă energie irosită, câte gânduri degeaba, când treaba nu e complicată deloc: “ce dai aia primești” sau cum spun ăștia cu karma lor: “what goes around comes around”!
– BRAVO MĂĂĂ păi dacă se ocupă altcineva atunci ia să trăiesc eu liniștită fără să mă mai gândesc la nedreptate. Și supărarea o rezolv repede că oricum câteodată e pe nimic. E pe ce mi se pare, pe ce aștept de la alții ca de la mine, pe pretenții, pe lipsa de comunicare…
-Vai ce mă complicam în gânduri, frământări și întrebări când totul e așa de simplu?
Dau Cin Cin-ul de astăzi cu superbul Cadiz, cu spaniolii care au inimă mare și dansează viața cu pasiune, bucurie, speranță! 💃🏻🕺
Vă dedic Cin Cin-ul de astăzi VOUĂ celor care vedeți ce am văzut și eu la statuia de mai sus dar îi înțelegeți complexitatea sau faptul reprezintă infinit mai multe față de cele pe care le-am expus astăzi aici! 😇
Dedicam un Cin Cin zilele trecute celor care apreciază liniștea. Eu nu pot să gândesc în gălăgie sau/și dezordine, nu mă pot concentra. Nu mi-am bătut capul să aflu de ce, așa sunt de mică și am luat-o ca atare.
Cum e clar din cele expuse în articolul precedent că am aflat la vârstă fragedă că n-am voce muzicală sper măcar o ureche să am! (chiar 2 dacă stau bine să ma gândesc😂)
Muzica pentru mine e ceva special, poate că pentru toată lumea, dar eu mi-am împărțit-o în categorii:
Muzica de pace: atunci când ești supărat, obosit, terminat, trântit și auzi de undeva o melodie care reușește în 3 acorduri să-ți schimbe vibrația, să te ducă în tărâmul lui orice e posibil, lui “lasă că le rezolv eu” sau “oi trece peste asta și sigur va fi tot răul spre bine!”
Muzica de călcat (sau de exerciții fizice – tot aia pt mine). Este muzica “dă mai tare” pe care se poate călca un morman de haine care-ți stau pe creier. Tu, de altfel, urăști calcatul dar cu muzica “dă mai tare” trece repede, mai bagi și un dans, un solo, uiți că tu, de fapt, calci.🎤💃🏻🕺
Muzica din categoria “solo” aia se cântă sub duș cu diverse microfoane: șampoane, geluri de e, perie de baie, ce găsești când te pălește inspirația și melodia, mai ales! 🛀🏻🚿
Muzica lui aude e cea care însoțește un mesaj. Știi când primești un mesaj și persoana din el te intreaba dacă auzi? De fapt tu vezi că vezi mesajul dar și auzi că auzi un acord, un clincănit, bârâit, bingănit, o auroră – în cazul meu – care însoțește mesajul.
Muzica “n am chef” sau “dă mai încet” de obicei e o gălăgie de pe la radio auzită când n-am chef, mă grăbesc și nu mă pot conecta cu ea, vreau doar liniște să-mi pun ordine în gânduri.
Muzica “eu am ascultat și versurile” pe care o asociez cu anumite situații din viață în timp real. De exemplu: dacă văd pe cineva că se dă rotund îmi apare Puya în cap care mi spune “Ce ați făcut ma? V-ati culcat oameni normali și v-ați trezit bazati?”. Dacă vrei să o asculți poți aici . Sau mai devreme când spuneam de muzica tare îmi suna în cap “dă mai tare la muzica ta-ra-ra ta-ra-ra”, uite . Sau când îmi spune cineva ceva aiurea cântă 3SE “vorbe spuse prea ușor”. Câteodată The Killers “Are we human/ Or are we dancer?”. Altă dată Robbie cu “Let me entertain you” și lista poate continua la nesfârșit. Când nu-mi spune cineva vorbe aiurea: Stevie Wonder “I just call to say I love you”💝:
Dau Cin Cin-ul de astăzi pentru toți cei care cred că muzica face planeta să se învârtă mai frumos. 🎼🌎🎶🎷✨
Cin Cin-ul de astăzi vă este dedicat VOUĂ celor care aveți și alte categorii de adăugat și vreți să mi le împărtășiți în comentarii😊🥂😘
Pentru că sunt născută înainte de ‘89 am făcut școala pe vremea când singura activitate extra era corul. Doar atât puteai face la școala mea după program. Selecția pentru acest magnific și dedicat elitelor COR se făcea de către profesoara de musique la începutul primei ore de muzică a fiecărui an școlar.
Spun că era dedicat elitelor deoarece criteriul de selecție era unul singur și anume: talentul. Mai exact: ne lua pe toți în ordine alfabetică, când iți venea rândul te ridicai în picioare și începeai să cânți o melodie general valabilă, de exemplu: “Deșteaptă-te române”. Era o chestie rudimentară chiar penibilă pentru că se ținea la fiecare început de an scolar în condițiile în care copiii din clasă nu se schimbau între timp. Dacă unu cânta frumos într-a 3 a era clar că ăla va cânta frumos toată viață. Altul, ca mine, de exemplu, care se ridica și răgea 😂era absolut clar că n-are cum să-l pălească talentul pe parcursul unui an școlar. Am folosit termenul “răgea” în primul rând pentru că e foarte funny și în al doilea pentru că îmi cunosc talentele, abilitățile foarte clar dar și mai clar: limitele. Nu fac parte dintre cei talentați la cântat. Îmi dadeam seama în fiecare an din ochii dezamăgiți și gura plină de amar a profesoarei care-mi spunea să stau jos că e suficient cu toate că eu de abia îmi începeam recitalul. Mereu m-am intrebat cum e conjugarea verbului “a rage”: “eu rag, tu ragi, ea rage, noi ragem.. ei/ele rag”… 😂😂😂
Problema mea e de fapt: acea profesoară nici măcar nu aprecia că știu versurile, că stau frumos, dreaptă, la marginea băncii, ea aprecia DOOOOOOAAAAR talentul. Bine ăsta era job-ul ei: să găsească unu potrivit pentru cor, nu să-mi laude mie abilitățile extra sau postura corporală. Oricum, eu nu m-am supărat ci chiar am folosit această experiență când băiatul meu a venit dezamăgit acasă cu nota 8 la desen. Vă dati seama că IMEDIAT, INSTANT, ÎN FRACȚIUNE DE SECUNDĂ, NICI N-AM RESPIRAT ci l-am întrebat “Ți-a punctat talentul sau munca?”. 🤩
Acum e modern și ești încurajat să-ți aperi copchilul de eventuale traume ulterioare. Sunt chiar aplicații speciale cu cataloage online în care tu vezi nota și PAC dai un mesaj profesoarei să o întrebi pe ce criteriu a pus acea notă: pe talentul micului prețios speculant? Sau pe munca asiduă a lui, pe capacitatea sa de a face totuși ceva peste puterile lui, peste plăcerea sau voința lui? Nu știu dacă am exagerat, nici nu mai știu ce mi-a răspuns doamna de desen, nici nu-mi bat capul acum! Ceea ce contează, de fapt, este că: SLAVA DOMNULUI acum sistemul e altfel! Acum se încearcă găsirea abilităților copilului și încurajarea, cultivarea acestora astfel încât să se scoată în evidență talentele sale. Vedeți voi, câteodată nu este de ajuns dragostea de acasă, ne dorim, cât de mici, și validare din afară.
Cin Cin-ul de azi e pentru mine care voiam să scriu altceva în articolul de astăzi da m-a luat viața pe sus 🌊
Cin Cin-ul de astăzi vă este dedicat VOUĂ celor care vedeți binele și extrageți foloasele din fiecare experiența!
Eu cred că viața unui adult ar fi mult mai ușoară – așa într-o primă fază -dacă și-ar arata punctele slabe și ar recunoaste când e la capătul puterilor.
Citeam într-o carte a unui autor român că el nu înțelege de ce atunci când suni pe cineva și doarme, omului îi e greu să spună “dormeam”, în cazul în care telefonul l-a trezit din somn. Păi vă dați voi seama dacă ne e peste mână să spunem că dormim cum ar fi să spunem: “băi eu acum plâng”. “Da chiar plâng tare nu plâng moale”. NUUUUUU, nu se poate, pentru că plânsul e al copiilor, nicidecum al instituției atât de importantă, sigură, precisă și cu nasul pe sus a adultului. Adulțenia nu plânge, ea înfruntă orice, ține piept furtunilor, uraganelor, taifunelor și cicloanelor. O ține, nu zic nu, da poate ține piept și dacă se plânge.
Ce-i dacă plangi? Plângi și treci mai departe! Câteodată chiar mai ușor! Te descarci și mergi înainte că înapoi știi deja ce e!
Așa cum se râde și e mega ok să se râdă, e ok și să se plângă. Totul moderat, echilibrat, balansat. E zi, e noapte, e vara, e iarna, e râs, e plâns. E normal!
Ba chiar am observat că dacă ai cumva MAAAAAARELE CURAJ să-ți recunoști slăbiciunea și să spui că ți-e greu lumea te ajută! Cei din jurul tău, nu contează dacă îi cunoști sau nu, te ajută. Pentru că, cumva, mai presus de funcții, de vârstă, de casă, de masă, de bani, de am, de n-am, suntem OAMENI!
Ne sfiim adesea să spunem: “nu știu, arată-mi tu” (se presupune că adultul este atoateștiutor), “nu mai pot” (se presupune că adultul e puternic, poate tot, mereu, oricând), “sunt depășit/ă de situație” (se presupune că adultul rezolvă orice, întotdeauna), “sunt singur/ă” (se presupune că adultul e mereu cu câte cineva pe lângă), “n-am” (se presupune că adultul are și dacă n-are nu poate cere, că na, râde lumea de el. CARE LUME??? Nu știu el știe…că e adult știe tot).
Duminica mai merg la biserică, îmi place tare, mi se pare că mă liniștește. Am descoperit în noul cartier o mânăstire micuță. E foarte interesantă: are o curte mare, îngrijită, în care mă plimb și îmi trag sufletul în liniștea, pacea mea.
Acolo dacă ai timp poți să observi diverse: cum beau porumbeii apă, cum unii vin grăbiți și pleacă liniștiți, cum unii se întâlnesc, cum alții mulțumesc, cum unii se bucură, cum alții primesc în timp ce alții dau.
Duminica trecută o doamnă mi-a cerut ceva bănuți, mi-a explicat că are mulți copii și are nevoie. Chiar nu aveam în momentul respectiv dar am avut curajul să-mi recunosc slăbiciunea și să ii spun: “Uite nu am acum bani, chiar aș fi avut și eu nevoie pentru lumânări, nu sunt bancomate în zonă, am totuși câteva șervețele umede poate te ajută.” Le primește bucuroasă, se apucă de șters năsucul unui copil cu un șervețel și apoi mă întreabă, sinceră, dacă vreau să-mi dea 5 lei pentru lumânări. AM RAMAS MASCĂ!!! Iată cum fără armuri, măști și funcții, fără pretenții și cu inima deschisă oamenii se poartă ca OAMENII!!! Se ajută, se sprijină, își zâmbesc, oriunde, oricând!
De mici avem tendința să îi impresionăm pe cei din jur. Suntem ca într-un fel de competiție, cu cine, nu știu. Eu consider că în afară de mine nu prea am pe altcineva pe cine să impresionez. Pe mine asta de acum, pe mine aia mică: copil de 7 ani cu toate speranțele înainte și pe aia super matură de 70 de ani. Ideea aceasta: să vezi ce crede despre tine un TU de 7 și altul de 70 de ani am văzut-o undeva, cred că pe Instagram, era un reel motivațional foarte interesant). Personal am observat: dacă tu ești în armonie cu tine tot ceea ce se propagă în jurul tău e armonie!
Dau Cin Cin-ul de astăzi cu toți cei care nu sunt bine dar au curajul să recunoască și să ceară ajutor cu speranța că într-o zi, aproape, sigur vor fi bine!😊
Cin Cin-ul de astăzi îi este dedicat MAMEI MELE care mi-a făcut cadou pe la 20 de ani, de abia apăruseră, un magnet de frigider (pe care atunci nu prea l-am înțeles recunosc) cu mesajul “Nu căuta izvorul fericirii în afara ta! Îl ai deja in tine”.
Sunt unii oameni cu o energie mișto. Super mișto. La modul că atunci când te apuci să faci ceva și te descurajezi pe parcurs, vine un d-ăsta de te motivează să dărâmi și muntii cu toate că tu inițial trebuia doar să explorezi cartierul🏔️👷🏻♀️ 😀.
Venind vorba de cartier: m-am mutat recent. După foarte mulți ani de stat în același loc. Încă explorez . Mi-e aiurea tare. Câteodată ma apucă plânsu. Mi-e greu pentru că atașamentul și obișnuința sunt mai rele ca dragostea precum spune o vorbă românească.
Mi-e dor de străzile mele, îmi e dor de blocurile pe care le vedeam când mă uitam pe geam, mi-e dor de cofetăriile mele, de magazinele mele, de părculețele mele, de bisericuțele mele … nu erau ale mele le împărțeam cu alți 1726468 de inși… dar zic așa, până și de cizmarul meu mi-e dor, care nici ăsta nu era doar al meu… nici măcar al cartierului, veneau la el de peste tot. 🌍🤫
Culmea e că în energia asta ciudățică de dor, universul îmi și așterne în față chestiuțe care-mi aduc aminte de vechiul cartier . De exemplu: din multitudinea de reclame (panouri, bannere, roll-up-uri, flyere) pe care puteam să le văd pe lumea asta, tocmai o reclamă mică de 2/5 cm, ceva minuscul, am sesizat! Era o reclamă la UN CIZMAR!!!!! Și ghiciți ce??? Nu era cizmarul meu!!!! Era altul🥹… poate era bun omul … DAR cizmarul meu e cel mai bun de pe planetă. La cizmarul meu chiar dacă mă mut în Papua Noua Guinee și nu o să mai am nevoie de încălțăminte eu tot vin!! Cu genți!!!😂😎 curele, pălării…
Cizmarul meu e un om bun! Mi-a ținut pachete că nu mă nimeram cu anumiți curieri, mi-a tratat cu blândețe și mi-a reparat ugg-urile agățate prin garduri, genți la fel, mi-a dat acadele pentru copii, mi-a lungit adidași luați prea mici doar pentru că erau ultimii pe stoc din colaborarea Adidas cu nush cine fără de care nu se putea trăi la momentul respectiv, cert e că: a făcut planeta să se învârtă mai frumos! Și că avem totuși o istorie în lucruri fără șansă reparate impecabil.
Profir îl cheamă, nu cred că e numele lui dar așa se recomandă 😉 E cel mai bun… înțeleg că opun rezistență la schimbare și că am mecanisme de autoapărare dar chit că învăț străzile pe dinafară în noul cartier, pomii, iarba, păsărelele, eu cizmarul tot nu-l schimb deoarece știu sigur că Profir are energia aia super mișto, inimă bună și mâini de aur !
Cin Cin-ul de astăzi îl dau cu Google mapsul care l-a pus pe Profir pe hartă!!! 🗺️ aici📍
Cin Cin-ul de astăzi vă este dedicat VOUĂ celor care câteodată nu aveți repere fiind low battery dar primiți cu brațele deschise orice ajutor crezând că în lumea asta sunt și helperi ghidați special să vă sprijine în momente mai nasoale!
