Viața de adult: probabil că o să îi dedic multe pagini, e un subiect complex, câteodată frumos, alteori delicat și greu de descifrat, fără instrucțiuni de folosire. Nu aș putea spune că mi-e drag … dar este interesant de studiat pentru că are fooooooooarte multă greutate în mintea mea și încerc să îl tratez cu importanța cuvenită.
Eu, de exemplu, când eram mai mică și îi vedeam așa pe ai mei că iau decizii mă gândeam “uite băi astea sunt hotărâri de oameni mari, așa o să fac și eu când o să fiu mare”. Adult fiind, vă spun foooarte sincer că am aceeași minte creață pe care o aveam atunci când mă uitam la ai mei cum iau decizii adulțești, responsabile, asumate. Iau și eu decizii – să nu vă închipuiți că nu, dar le iau nevoită fiind de situație. Majoritatea deciziilor mele sunt bazate pe intuiția de moment, nicidecum studiate. Ba chiar aș putea spune că sunt câteodată speriată și iau deciziile că trebuie, nu că aș crede în ele. Mă gândesc înainte ce ar face în locul meu: tata, mama, Mahatma Gandhi, un rege, o regină, cinevao mai important , serioso-responsabilo care cântărește toate posibilitățile înainte de a decide orice.
Tot copil
Un amic foarte bun, mai mare ca mine, cu o funcție pe la o instituție de asta serioasă, mi-a spus când i-am povestit chestia de mai sus ca în sinea noastră tot copii suntem doar că avem mult mai multă experiență. Experiența face diferența 🥸. Chiar i-am dat dreptate: bazându-ne pe niște situații trăite/experiențe anterioare venite împreună cu maturitatea , putem să luăm anumite decizii ca și adulți. Mai ținem cont de câte ceva învățat pe la școală, ceva citit, ceva auzit, ceva văzut la alții și aia e!
Apropo de asta: eu când eram mică am crezut că la baie chiuveta și cada așa sunt ele curate, by default. Nu mi-am imaginat până când m-am mutat singură și, din păcate am aflat😅, că acestea trebe spălate ca să fie curate. Nu am știut nici că există detergenți speciali pentru inox . Credeam că ele sunt mereu strălucitoare. Am aflat cică la maturitate despre detergenții speciali, cârpe de lustruit, cârpe magice și alte acareturi.
Sunt unii care-s adulți de mici, în vezi după privire: se uită din start cu importanță la tine, puțin încruntați, eventual cu mâna în barbie. Ei știu mereu ce răspunsuri să-ți dea chiar și când îi întrebi cum îi cheamă: “Mă cheamă Xulescu Maria Rebecca și am 11 ani sunt la școala Ionescu Popescu Mircescu Vasile”. Știe precis câte nume are școala și-n somn, studiază: pian, balet, arte, teatru, face karate, înot de 3 ori pe săptămână și a citit 10 cărți modulul acesta (că acuma nu mai e cu trimestre cum era când eram eu la școală, e cu module).
Și mai sunt ăștia ca mine care când îi întrebi cum îi cheama raspund simplu, cu prenumele: Adina – în cazul meu. Ăștia ca mine care se întreabă de ce le spun copiii pe stradă “Sărumâna” în loc de “Bună”/“Hai noroc”/“Hei”. De ce oare când eu tot Adina sunt, Adina și atât.
Aș putea să încep aici o întreagă discuție despre faptul că devenim cu adevarat liberi în momentul în care nu mai dorim să impresionam pe nimeni cu nimic … dar o pastrez pentru un articol viitor😎
Suntem diferiți, asta e clar și bine: fiecare om are calitățile, abilitățile, bunătatea, frumusețea lui aparte. Cred eu că important este să fim mulțumiți cu ceea ce suntem, să ne consideram mereu cea mai buna variantă a noastră la momentul respectiv dar să știm cum să ne îmbunătățim această variantă atunci când ne dorim.
Dau Cin Cin-ul de astăzi cu Rebecca de mai sus care mi-e dragă pentru că e tot ceea ce nu am putut eu să fiu vreodată. Contrariile se atrag, da😊!
Cin Cin-ul de astăzi vă este dedicat VOUĂ celor care aflați mai târziu de responsabilități dar vi le asumati, totuși, voioși! Și celor care n-au observat că furnica din imaginea de mai sus bea din detergentul de vase 🧐😂
Lasă un răspuns