Eu cred că viața unui adult ar fi mult mai ușoară – așa într-o primă fază -dacă și-ar arata punctele slabe și ar recunoaste când e la capătul puterilor.
Citeam într-o carte a unui autor român că el nu înțelege de ce atunci când suni pe cineva și doarme, omului îi e greu să spună “dormeam”, în cazul în care telefonul l-a trezit din somn. Păi vă dați voi seama dacă ne e peste mână să spunem că dormim cum ar fi să spunem: “băi eu acum plâng”. “Da chiar plâng tare nu plâng moale”. NUUUUUU, nu se poate, pentru că plânsul e al copiilor, nicidecum al instituției atât de importantă, sigură, precisă și cu nasul pe sus a adultului. Adulțenia nu plânge, ea înfruntă orice, ține piept furtunilor, uraganelor, taifunelor și cicloanelor. O ține, nu zic nu, da poate ține piept și dacă se plânge.
Ce-i dacă plangi? Plângi și treci mai departe! Câteodată chiar mai ușor! Te descarci și mergi înainte că înapoi știi deja ce e!
Așa cum se râde și e mega ok să se râdă, e ok și să se plângă. Totul moderat, echilibrat, balansat. E zi, e noapte, e vara, e iarna, e râs, e plâns. E normal!
Ba chiar am observat că dacă ai cumva MAAAAAARELE CURAJ să-ți recunoști slăbiciunea și să spui că ți-e greu lumea te ajută! Cei din jurul tău, nu contează dacă îi cunoști sau nu, te ajută. Pentru că, cumva, mai presus de funcții, de vârstă, de casă, de masă, de bani, de am, de n-am, suntem OAMENI!
Ne sfiim adesea să spunem: “nu știu, arată-mi tu” (se presupune că adultul este atoateștiutor), “nu mai pot” (se presupune că adultul e puternic, poate tot, mereu, oricând), “sunt depășit/ă de situație” (se presupune că adultul rezolvă orice, întotdeauna), “sunt singur/ă” (se presupune că adultul e mereu cu câte cineva pe lângă), “n-am” (se presupune că adultul are și dacă n-are nu poate cere, că na, râde lumea de el. CARE LUME??? Nu știu el știe…că e adult știe tot).
Duminica mai merg la biserică, îmi place tare, mi se pare că mă liniștește. Am descoperit în noul cartier o mânăstire micuță. E foarte interesantă: are o curte mare, îngrijită, în care mă plimb și îmi trag sufletul în liniștea, pacea mea.
Acolo dacă ai timp poți să observi diverse: cum beau porumbeii apă, cum unii vin grăbiți și pleacă liniștiți, cum unii se întâlnesc, cum alții mulțumesc, cum unii se bucură, cum alții primesc în timp ce alții dau.
Duminica trecută o doamnă mi-a cerut ceva bănuți, mi-a explicat că are mulți copii și are nevoie. Chiar nu aveam în momentul respectiv dar am avut curajul să-mi recunosc slăbiciunea și să ii spun: “Uite nu am acum bani, chiar aș fi avut și eu nevoie pentru lumânări, nu sunt bancomate în zonă, am totuși câteva șervețele umede poate te ajută.” Le primește bucuroasă, se apucă de șters năsucul unui copil cu un șervețel și apoi mă întreabă, sinceră, dacă vreau să-mi dea 5 lei pentru lumânări. AM RAMAS MASCĂ!!! Iată cum fără armuri, măști și funcții, fără pretenții și cu inima deschisă oamenii se poartă ca OAMENII!!! Se ajută, se sprijină, își zâmbesc, oriunde, oricând!
De mici avem tendința să îi impresionăm pe cei din jur. Suntem ca într-un fel de competiție, cu cine, nu știu. Eu consider că în afară de mine nu prea am pe altcineva pe cine să impresionez. Pe mine asta de acum, pe mine aia mică: copil de 7 ani cu toate speranțele înainte și pe aia super matură de 70 de ani. Ideea aceasta: să vezi ce crede despre tine un TU de 7 și altul de 70 de ani am văzut-o undeva, cred că pe Instagram, era un reel motivațional foarte interesant). Personal am observat: dacă tu ești în armonie cu tine tot ceea ce se propagă în jurul tău e armonie!
Dau Cin Cin-ul de astăzi cu toți cei care nu sunt bine dar au curajul să recunoască și să ceară ajutor cu speranța că într-o zi, aproape, sigur vor fi bine!😊
Cin Cin-ul de astăzi îi este dedicat MAMEI MELE care mi-a făcut cadou pe la 20 de ani, de abia apăruseră, un magnet de frigider (pe care atunci nu prea l-am înțeles recunosc) cu mesajul “Nu căuta izvorul fericirii în afara ta! Îl ai deja in tine”.
Lasă un răspuns