Cin Cin-ul de astăzi va fi altfel: îl voi da la începutul articolului. Consider că multe sunt importante în lumea aceasta și ca nu degeaba se spune că mai întâi a fost cuvântul. Așa că dau Cin Cin ul de astăzi pentru: COMUNICARE.
Am o prietenă care mi-e dragă tare ne am cunoscut la grădinița fetiței și cumva am reușit să rămânem cu copiii și în școală împreună. Așa s-a întâmplat nu am facut noi nicio uneltire ca să ajungă fetele noastre în aceeași clasă. Discutând cu ea despre diverse probleme care apar pe parcurs în viața de familie de genul ce mai faci de mancare, ce aspirator mai ai, cum nu mai dormi noaptea (avem amândouă și câte un bebeluș), ce carte mai publici, de astea uzuale, mi-am dat seama că toate frământările mele interioare daca le-aș fi verbalizat la timp poate nu s-ar fi transformat în frustrări. Că sunt normale în viata unei familii și că sunt și alții care nu știu în ziua respectivă ce sa facă de mâncare, care nu dorm noaptea că le plânge bebelușul, care se zbat să se împartă între copii și serviciu/afacere/cărți publicate/ soț/ mamă/ tată/ frați/surori.
Culmea este că văzând și pe la alții (vorba lui Creangă) mi-am dat seama că e ok! Da! E mega ok să ai probleme, gânduri, griji, frământări! Ești om și e ok să spui “uite îmi este somn nu am dormit toată noaptea” că dacă transmiți pe calea vorbirii problema poate cineva din frații ăia, surorile, soțul de mai sus chiar te ajută să dormi un pic, să faci ceva ca să-ți fie bine. Aici e valabil principiul “dacă un copil nu plânge nu i se dă de mâncare ”. Pentru că poate nu știe nimeni că ți-e somn/foame/sete dacă nu spui sau ceri. Că alții n-au de unde să știe prin ce treci tu dacă nu comunici. (Aoleu iar mă ceartă preparatorul de la butoanele din spate ale blogului meu că am dat-o în conștientizări!! Da aia e! Nu pot să mă abțin:))))))) Noroc că nu continui și cu “daca n-ai tu grijă de tine n-are nimeni, tu trebuie să te pui pe primul loc, daca ți-e bine le e și celorlalți de care ai grijă” că cred că mă dă afară din propriul blog:)))
Tot comunicând de data aceasta cu o altă familie am realizat că viața când copiii sunt mici este “puțin” provocatoare deoarece ai tendința de a îi pune pe ei pe primul loc uitând de tine. La modul că ajungi să treacă ziua și să nu mai faci nimic absolut pentru tine. Exceptând bineînțeles nevoile de bază: duș, spălat pe dinți mâncat etc. Și aici e discutabil pentru că majoritatea mamelor uită și să mănânce doar să le fie puilor bine.
În ziua de astăzi sunt atâtea podcasturi, cărți, cursuri de parenting, dezvoltare personală care te ajută daca ai și timp să ajungi la ele. Dacă te poți rupe puțin de rutina ta zilnică atât de precis pusă la punct astfel încât toți din jurul tău să fie bine. Părinții mei de exemplu nu au avut atâtea mijloace de a afla chestii și s-au descurcat, zic eu. Dar într-adevăr nu aveau nici atâția factori în jurul lor care să îi distragă sau să le îngreuneze comunicarea. Sau le frângă din timpul alocat familiei: nu aveau atâtea mașini, trafic, haos în trafic, nu era telefonul care suna pe strada, el suna suna doar acasă, seful/mama/tata/ frații/prietenii nu le puteau fura timpul dedicat mie în parc. Magazinele, ofertele nu erau atât de multe, nu aveau nevoie de atât de mult timp ca să se decidă ce lapte să ia: lapte cu fără lactoză cu grăsime fără grăsime la dorna sau zuzu de la fridider sau de la raft?
Ceea ce vreau să spun este ca mie mi se pare că suntem atât de bombardați din toate partile zilnic alergăm printre trebuie, da, nu, haide, dacă, parcă. Zilnic lăsăm să ne preseze timpul, zgomotul, orașul încât ne uitam prioritățile sau să comunicăm, să spunem ce ne doare, să ascultam ce îi doare pe cei mai apropiați nouă. Ziua devine o fâșie în telefon împărțită pe timpi în care daca îți poti trage DOAR 15 minute pentru tine ești norocos.
Cin Cin-ul de astăzi este pentru VOI cei care trăiți în orașe, aveți copii și așteptați zilnic câte o vacanță, un weekend, o zi liberă de la stat, un altceva în viitor pentru că prezentul este deja trecut în agendă.
Lasă un răspuns