La tema păcate versus virtuți am ajuns într-un mod ciudat pentru că inițial am început căutările în a scrie un articol despre celebrarea femeii. De la Maria, simbolul mamei perfecte, cea dintâi educatoare din istorie până la Maria Magdalena, simbol complex cu multe nuanțe, al credinței și devotamentului.
M-a purtat firul acestui research spre o altă învățătură pe care o voi expune, mai jos, sintetic.
Șapte păcate, șapte virtuți
În religia creștină, există șapte păcate capitale, care pot fi combătute prin cultivarea a șapte virtuți opuse.
Prin păcat se înțelege: îndepărtarea de la voia divină (“facă-se voia Ta”).
Aceste șapte păcate sunt considerate “capitale” deoarece stau la baza multor altor comportamente negative, imorale și care îndepărtează omul de Dumnezeu și de aproapele său.
Astfel:
| Păcat | Virtute |
| Mândria (superbia) | Smerenia |
| Iubirea de arginți (avaritia) | Generozitatea |
| Desfrânarea (luxuria) | Castitatea |
| Invidia (pizma) | Bunăvoința |
| Lăcomia (gula) | Cumpătarea |
| Mânia (ira) | Răbdarea |
| Lenea (acedia) | Hărnicia |
Mândria (orgoliul excesiv) poate fi contracarată prin Smerenie (modestie).
Lăcomia (dorința excesivă de avere) este echilibrată de Generozitate (disponibilitatea de a dărui).
Invidia (resentimentul față de succesul altora) poate fi învinsă prin Bunăvoință (dorința sinceră de bine pentru ceilalți).
Mânia (furia necontrolată) este temperată de Blândețe (răbdare și calm).
Lenea (indiferența spirituală și fizică) poate fi depășită prin Sârguință (hărnicie și perseverență).
Lăcomia pântecelui (excesul în mâncare și băutură) este domolită de Înfrânare (moderație și autodisciplină).
Desfrânarea (pofta trupească necontrolată) poate fi înlocuită prin Castitate (păstrarea purității și respectului față de sine și ceilalți).
Acest echilibru moral este esențial în etica creștină, oferind un ghid pentru dezvoltarea personală și spirituală.
Eu am înțeles că este important să identifici și să conștientizezi ce nu faci bine (păcatele), apoi Dumnezeu îți scoate în cale mai multe modalități spre a te corecta, a combate abaterile de la calea Sa și a le transforma în virtuți.
Mai pe larg
Identificate inițial de Evagrie Ponticul în secolul al IV-lea și ulterior rafinate de Papa Grigore I în secolul al VI-lea, expun mai jos si mai pe larg aceste păcate împreună cu antidoturile lor:
Mândria: O evaluare exagerată a propriei valori, care duce la dispreț față de ceilalți și chiar față de Dumnezeu. Mândria este văzută ca rădăcina tuturor celorlalte păcate.
Pavel a fost nevoit să scrie în acest sens: „Nu umblați după lucrurile înalte, ci rămâneți la cele smerite” (Rom. 12/16)
“Nu cu haine scumpe – ci cu fapte bune” (1 Tim. 2/10)
“Dumnezeu celor mândri le sta împotrivă, iar celor smeriți le dă har” (Iacov 4, 6).
Iubirea de arginți (avaritia): Dorința excesivă de acumulare a bogățiilor materiale, care poate conduce la lăcomie și nedreptate socială.
“Pe cine dă cu bucurie, îl iubește Dumnezeu.” Sfantul Apostol Pavel.
Iisus ne îndeamnă să nu ne strângem comori pe pământ, „unde le mănâncă moliile și rugina, și unde le sapă și le fură hoții”, ci să ne strângem comori în cer, unde nu se întâmplă toate acestea. Căci, continua el, „unde ne este comoara, acolo ne va fi și inima”.
Desfrânarea (luxuria): Căutarea plăcerilor trupești în mod necontrolat, fără respect pentru moralitate sau consecințe.
Trupul este pentru Domnul, pentru neprihănire (Romani 6:19; 15:20)
1 Corinteni 6:19-20 Apostolul Pavel spune: “Nu știți că trupul vostru este Templul Duhului Sfânt care locuiește în voi și pe care L-ați primit de la Dumnezeu? Și că voi nu sunteți ai voștri? Căci ați fost cumpărați cu un preț. Proslăviți dar pe Dumnezeu în trupul și în duhul vostru, care sunt ale lui Dumnezeu.” . În acest pasaj, credincioșilor li se reamintește că trupurile lor sunt locuința Duhului Sfânt și, prin urmare, trebuie să le onoreze și să le păstreze în sfințenie.
“Castitatea este puritatea sexuală. Cei care sunt caști sunt curați din punct de vedere moral în gândurile, cuvintele și faptele lor. Castitatea înseamnă să nu ai relații sexuale înainte de căsătorie. Înseamnă, de asemenea, fidelitate completă față de soț sau soție în timpul căsătoriei” [Gospel Topics (Subiecte din Evanghelie), „Chastity (Castitate)”].
Invidia (pizma): Sentimentul de nemulțumire față de bunăstarea sau succesul altora, însoțit de dorința de a-i vedea eșuând.
Proverbe 14:30: „O inimă liniștită este viața trupului, dar pizma este putrezirea oaselor.”
Iacov 3:16: „Căci acolo unde este pizmă și duh de ceartă, este tulburare și tot felul de fapte rele.”
Suntem îndemnați să ne ferim de invidie și să cultivăm o inimă plină de pace și mulțumire, cu dragoste față de aproape, evitând astfel conflictele și faptele rele.
1 Corinteni 13:4-8: “Dragostea este îndelung răbdătoare, este plină de bunătate; dragostea nu pizmuiește, nu se laudă, nu se umflă de mândrie. Ea nu se poartă necuviincios, nu caută folosul său, nu se mânie, nu se gândește la rău. Nu se bucură de nelegiuire, ci se bucură de adevăr. Acoperă totul, crede totul, nădăjduiește totul, suferă totul. Dragostea nu va pieri niciodată.”
Lăcomia (gula): Consumul excesiv de mâncare sau băutură, ducând la îmbuibare și neglijarea nevoilor spirituale.
Proverbe 25:28: „Omul care nu este stăpân pe sine este ca o cetate surpată și fără ziduri.”
Să nu fiţi iubitori de bani. Mulţumiţi-va cu ce aveţi, căci El Însuşi a zis: „Nicidecum n-am să te las, cu niciun chip nu te voi părăsi.”
„. . . nu-mi da nici sărăcie și nici bogăție – dă-mi pâinea care-mi trebuie. . . ” (Prov 30/8b
2 Petru 1:5-6: „De aceea, dați-vă și voi toate silințele ca să uniți cu credința voastră fapta; cu fapta, cunoștința; cu cunoștința, înfrânarea; cu înfrânarea, răbdarea; cu răbdarea, evlavia.”
Aceste versete ne îndeamnă să trăim cu cumpătare și autocontrol, reflectând o viață dedicată lui Dumnezeu și valorilor creștine.
Mânia (ira): a fi iritat, irascibil. Pierdere necontrolată a calmului, manifestată prin furie și dorința de răzbunare.
„Mâniaţi-vă, şi nu păcătuiţi.” Să n-apună soarele peste mânia voastră
Romani 12:12: „Bucurați-vă în nădejde. Fiți răbdători în necaz. Stăruiți în rugăciune.”
Iacov 1:3-4: „…căci știți că încercarea credinței voastre lucrează răbdare. Dar răbdarea trebuie să-și facă desăvârșit lucrarea, pentru ca să fiți desăvârșiți, întregi și să nu duceți lipsă de nimic.”
Galateni 5:22: „Roada Duhului, dimpotrivă, este: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioșia.”
Aceste versete ne încurajează să cultivăm răbdarea în viața noastră, având încredere în planul lui Dumnezeu și rămânând statornici în credință.
Lenea (acedia): stare de lâncezeală, plictiseală, descurajare, întristare, dezarmare. Lipsa de motivație și apatie față de obligațiile spirituale și morale, ducând la neglijență și stagnare.
„Atunci când începe încet-încet puţină trândăvie, puţină nepăsare, voinţa slăbeşte. Ce să facă Dumnezeu dacă omul nu vrea? Nu vrea să intervină, pentru că respectă libertatea omului. Netrebniceşte astfel omul şi aripa lui Dumnezeu. Dar când are voinţă, are şi aripa lui întreagă; atunci vrea şi Dumnezeu, vrea şi omul, şi el zboară” . Sf. Paisie Aghioritul, „Trezire duhovnicească”, Edit. Publistar, Bucureşti, 2000, p. 116.
„Întristarea îl dezarmează pe om. Îi vlăguieşte toate puterile sale trupeşti şi sufleteşti şi nu-l lasă să facă nimic. Îi otrăveşte sufletul şi îi provoacă diferite anomalii în organism. Atacă părţile cele mai sensibile ale trupului şi îl istoveşte pe om prin neliniştea pe care i-o provoacă. Otrăvirea pricinuită de amărăciune poate răpune cu desăvârşire nu numai un organism sensibil, ci şi pe unul puternic” Sf. Paisie Aghioritul, „Patimi şi virtuţi”, Edit. Evanghelismos, Bucureşti, 2007, pp. 142-143.
În concluzie
Dacă e să privim cu atenție s-ar putea să descoperim și în inimile noastre astfel de lucruri. Sfântul Antonie cel Mare ne învață că nu acțiunile conforme cu natura noastră sunt păcate, ci acelea care rezultă din alegeri voluntare greșite. El subliniază că funcțiile naturale ale trupului și ale simțurilor nu sunt păcătoase în sine; păcatul apare atunci când acestea sunt folosite în mod neadecvat sau excesiv, contrar voinței divine.
De exemplu, actul de a mânca este necesar pentru a menține viața trupului și nu este păcat. Totuși, a mânca fără mulțumire, fără cuviință și fără înfrânare devine păcătos. Privirea, în sine, nu este păcătoasă, dar a privi cu invidie, mândrie sau poftă este considerat păcat. Ascultarea liniștită este firească, însă a asculta cu mânie este greșit. De asemenea, folosirea limbii pentru mulțumire și rugăciune este lăudabilă, dar utilizarea ei pentru vorbire de rău este păcătoasă. Mâinile pot lucra milostenie, ceea ce este bineplăcut lui Dumnezeu, dar pot fi folosite și pentru fapte rele, precum uciderea sau răpirea, ceea ce constituie păcat.
Astfel, păcatul nu constă în funcțiile naturale ale trupului, ci în modul în care alegem să le folosim,fie în conformitate cu voia lui Dumnezeu, fie împotriva ei.
Această învățătură ne îndeamnă să fim conștienți de alegerile noastre și să ne orientăm acțiunile către bine, folosind darurile naturale într-un mod care să reflecte voia divină. Conștienți fiind că fiecare faptă înfăptuită , fie bună, fie mai puțin bună, are o consecință.
Pentru o aprofundare a acestor învățături, puteți consulta scrierile Sfântului Antonie cel Mare în Filocalia, volumul I. Care vorbește despre ideea de “omul rațional” și pune preț pe deosebirea dintre bine si rău, pe caracterizarea lui Dumnezeu ca “medic”.
Lasă un răspuns