Etichetă: Cunoasterea

Când spunem „Gata!” se presupune că am ajuns deja la limita a ceea ce putem suporta. Mulți, intuitiv, se prind și spun gata mai repede … altora le ia ceva pana să urle din străfundul sufletului lor “E gata”, alții stau o viață până reacționează …

Fiecare dintre noi ajunge la un moment dat în fața deciziei de a spune “ e suficient”, „e gata”. Fie că este vorba de un proiect profesional, o relație personală sau o activitate individuală, acest moment aduce cu sine întrebări profunde și necesită discernământ. În acest articol, încercăm să explorăm cum ne putem gestiona limitele și cum ne putem asculta atât sufletul, cât și mintea, apelând la învățăturile religiei ortodoxe și la recomandările generale ale psihologilor.

Nivelul de Toleranță și luarea deciziei

Nivelul de toleranță și timpul necesar pentru a ajunge la concluzia magnifică „E gata” depind de mai mulți factori personali și de context.

• Emoțional: Cât de mult ești dispus să suporți stresul, dezamăgirile sau conflictele. Persoanele cu o toleranță emoțională mare pot trece peste multe provocări înainte de a spune „e gata”.

• Fizic: În situații ce implică efort fizic, toleranța poate depinde de rezistență și de pragul durerii.

• Mental: În contexte intelectuale sau de învățare, ține de cât de mult ești dispus să continui înainte de a renunța.

Factorii care influențează decizia sunt:

• Experiențele anterioare: Dacă ai trecut prin situații similare și ai învățat când să te oprești.

• Valoarea și scopul: Dacă ceea ce faci este important pentru tine, vei avea o toleranță mai mare.

• Resurse disponibile: Dacă ai sprijin emoțional, timp, energie, vei continua mai mult timp.

Procesul de a ajunge la „e gata” cuprinde:

• Analiza rațională: Când beneficiile vs. costurile nu mai sunt în echilibru.

• Instinctul: Uneori simți pur și simplu că e momentul să te oprești.

• Semne exterioare: Feedback-ul de la alții sau rezultate concrete care îți arată că e timpul să te oprești.

Gata în context Profesional: când este momentul să renunți?

Perspectiva Ortodoxă:

Ortodoxia privește munca ca pe o vocație și o formă de slujire adusă lui Dumnezeu. Credincioșii sunt încurajați să își îndeplinească atribuțiile „ca pentru Domnul, nu ca pentru oameni” (Coloseni 3:23). În fața dificultăților, răbdarea și rugăciunea devin aliați esențiali. Dacă munca devine însă un prilej de compromisuri morale sau îți afectează sufletul, Biserica recomandă discernământ și, dacă este necesar, schimbarea direcției.

Abordarea Psihologică:

Psihologii recomandă o analiză obiectivă a situației profesionale. Evaluarea obiectivelor, resurselor și a impactului asupra sănătății mintale sunt pași importanți înainte de a lua o decizie. Fenomenul de burnout este un semnal clar că trebuie luate măsuri, fie prin schimbarea mediului de lucru, fie prin stabilirea unor limite mai clare. Consilierea profesională poate oferi o perspectivă echilibrată și un plan concret de acțiune.

Aici, eu personal am trăit „e gata” cumva ca și o revelație. Lucram într-o bancă de ceva timp, la departamentul de marketing. Toți se purtau frumos cu mine, oamenii chiar erau super amabili și inteligenți, mediul era unul bun și chiar eram apreciată, dar în fiecare dimineață, când mă trezeam, îmi venea să urlu. Urlet de plâns, nu de lup. 😂

Am analizat mult ce îmi determina acel urlet interior, doar că nici acum nu știu exact. Cred că, cumva, a fost un cumul de factori: programul fix, prea multe proceduri, prea puțină creativitate… Știu doar că, în momentul în care viața a făcut să fiu în fața deciziei – rămâi în bancă sau pornești pe cont propriu – am știut, cu toate structurile mele interioare, că varianta 1 nu există!

Din acel moment, a dispărut și urletul interior…

Gata în context relațional: când spui „Stop”?

Perspectiva Ortodoxă:

În viziunea ortodoxă, căsătoria este o taină, iar relațiile sunt construite pe iubire, jertfă și iertare. Ortodoxia încurajează comunicarea, rugăciunea comună și participarea la viața liturgică pentru întărirea relațiilor. Iertarea este o virtute, dar aceasta nu înseamnă tolerarea abuzului sau a suferinței constante. Atunci când relația devine o sursă de suferință spirituală și fizică, este recomandată căutarea unui sfat duhovnicesc.

Abordarea Psihologică:

Psihologia pune accentul pe comunicare eficientă și pe stabilirea unor limite sănătoase. Terapia de cuplu poate ajuta la identificarea problemelor reale și la găsirea unor soluții. Dacă relația este toxică sau abuzivă, psihologii recomandă să te protejezi, chiar dacă acest lucru înseamnă separarea. Autocunoașterea și lucrul individual cu un terapeut pot oferi claritate și o mai bună înțelegere a propriilor nevoi.

Cel mai complicat aici mi se pare echilibrul. Pentru că am momente când nu mă înțeleg eu bine cu mine, darămite când mai apare încă unul – e grav.

Găsisem la un moment dat un mesaj care spunea că dragostea nu înseamnă să te uiți unul la altul, ci să priviți amândoi în aceeași direcție. Pot doar să spun că, pentru mine, e clar că ne căutăm în partener tot ceea ce noi nu suntem, cumva ca să ne completăm un gol sau un preaplin care merge format în familie. Dacă eu am abilități creative, poate el are abilități practice. Dacă mie îmi place noaptea, poate lui îi place ziua – poate tocmai pentru ca cineva să fie activ pe tot parcursul unui ciclu.

A fost o lecție pentru mine să înțeleg că nu dețin adevărul absolut și că trebuie să țin cont și de perspectiva celuilalt. De multe ori, tocmai diferențele sunt cele care creează armonia, nu asemănările. Am învățat că, în loc să încerc să schimb pe cineva, e mai important să descopăr cum putem crește împreună.

Bineînțeles că și aici eu cred în mesajele care vin din interior: dacă, în interior, se aude un urlet puternic care spune PLEACĂ, atunci chiar este timpul să pleci. Vei vedea că, odată ce ai luat decizia, tot Universul din jurul tău te va susține în ceea ce te-ai hotărât.

Uneori, rămânem blocați în situații care nu ni se mai potrivesc, doar din frică sau din obișnuință. Dar în momentul în care alegem să ne ascultăm pe noi înșine cu adevărat, lucrurile încep să se așeze altfel. Poate nu va fi ușor la început, dar fiecare pas făcut spre ceea ce simți că e al tău în altă parte îți va aduce o claritate și o liniște pe care nu o puteai găsi în locul din care tocmai ai plecat.

În context personal: când este timpul să îți schimbi direcția?

Perspectiva Ortodoxă:

Ortodoxia încurajează căutarea voii lui Dumnezeu în toate deciziile personale. Echilibrul și moderația sunt virtuți care te ajută să îți păstrezi sănătatea spirituală. Rugăciunea, postirea și sfatul duhovnicului pot oferi lumină și înțelepciune în momentele de îndoială. Dacă o activitate nu îți mai aduce pace sufletească și îți afectează alte aspecte ale vieții, poate fi un semn că este nevoie de o schimbare.

Abordarea Psihologică:

Psihologii recomandă autocompasiunea și acceptarea propriilor limite. Dacă o activitate nu îți mai aduce bucurie, poate fi util să explorezi alte pasiuni sau să îți redefinești obiectivele. Evaluarea periodică a motivației și adaptarea așteptărilor pot preveni sentimentul de eșec și pot transforma o retragere într-o schimbare pozitivă.

Imaginea mea mentală despre „e gata” într-un context de dezvoltare personală este ca atunci când îmi strâng jucăriile din locul de joacă și plec. Așa o văd, nu știu de ce. Poate pentru că consider că mi-am pus sufletul și resursele într-o joacă pe care, până în acel moment, am perceput-o ca fiind constructivă și benefică pentru dezvoltarea mea interioară. Și, atunci când nu a mai fost așa, mi-am strâns tot și am plecat.

Pentru mine, acest moment nu este unul al renunțării, ci al încheierii unui capitol. Nu plec din frustrare sau din impuls, ci dintr-o conștientizare profundă că locul respectiv și-a îndeplinit rolul în viața mea. Cred că fiecare experiență vine cu un scop – să ne învețe ceva, să ne transforme, să ne ajute să creștem. Dar, la fel ca orice joc, are un început și un sfârșit.

Iar atunci când simți că jocul nu te mai provoacă, nu te mai inspiră, nu îți mai aduce bucurie, cel mai sănătos lucru pe care îl poți face este să îți iei lecțiile și să mergi mai departe. Pentru că adevărata dezvoltare nu înseamnă să rămâi pe loc, ci să ai curajul să îți cauți mereu noul loc de joacă.

Între Răbdare și Renunțare

Decizia de a spune „e gata” nu este niciodată ușoară. Ortodoxia ne învață răbdarea, iertarea și discernământul spiritual, în timp ce psihologia ne oferă instrumente practice pentru evaluarea obiectivă a situațiilor și pentru protejarea sănătății noastre mentale și emoționale.

În toate cele trei contexte – profesional, relațional și personal – cheia este să îți asculți atât sufletul, cât și mintea. Rugăciunea, introspecția și consilierea, fie spirituală, fie psihologică, sunt aliați de nădejde în procesul decizional.

Poate că adevărata înțelepciune constă nu doar în a ști când să spui „e gata”, ci și în a avea încredere că fiecare final este, de fapt, începutul unui nou drum. În fond, indiferent de decizie, important este să rămâi fidel valorilor tale și să cauți mereu liniștea și bucuria sufletească.

Trebuie să ai încredere în ce simți și să nu te răzgândești doar de teama necunoscutului, pentru că sufletul tău știe întotdeauna când un capitol s-a încheiat. Dacă ai investit energie, emoție și resurse într-un loc, într-o relație, într-un vis, iar acum simți că nu te mai hrănește, că nu îți mai aprinde lumina interioară, atunci e semnul clar că e timpul să îți retragi implicarea și prezența și să pleci. Și oricât de greu ar părea acel pas, Universul te va susține – pentru că nimic nu se pierde, totul se transformă. Fiecare plecare este, de fapt, o regăsire, iar fiecare final ascunde în el sămânța unui nou început.

Subtil… mereu a fost mai interesant. Pentru că marile schimbări nu vin întotdeauna cu zgomot, ci vin fin, cu o liniște clară, cu o conștientizare profundă că e timpul să mergi mai departe.

La tema păcate versus virtuți am ajuns într-un mod ciudat pentru că inițial am început căutările în a scrie un articol despre celebrarea femeii. De la Maria, simbolul mamei perfecte, cea dintâi educatoare din istorie până la Maria Magdalena, simbol complex cu multe nuanțe,  al credinței și devotamentului. 

M-a purtat firul acestui research spre o altă învățătură pe care o voi expune, mai jos, sintetic.

Șapte păcate, șapte virtuți 

În religia creștină, există șapte păcate capitale, care pot fi combătute prin cultivarea a șapte virtuți opuse. 

Prin păcat se înțelege: îndepărtarea de la voia divină (“facă-se voia Ta”).

Aceste șapte păcate sunt considerate “capitale” deoarece stau la baza multor altor comportamente negative, imorale și care îndepărtează omul de Dumnezeu și de aproapele său.

Astfel:

Păcat	Virtute
Mândria (superbia)	Smerenia
Iubirea de arginți (avaritia)	Generozitatea
Desfrânarea (luxuria)	Castitatea
Invidia (pizma)	Bunăvoința
Lăcomia (gula)	Cumpătarea
Mânia (ira)	Răbdarea
Lenea (acedia)	Hărnicia

Mândria (orgoliul excesiv) poate fi contracarată prin Smerenie (modestie).

Lăcomia (dorința excesivă de avere) este echilibrată de Generozitate (disponibilitatea de a dărui).

Invidia (resentimentul față de succesul altora) poate fi învinsă prin Bunăvoință (dorința sinceră de bine pentru ceilalți).

Mânia (furia necontrolată) este temperată de Blândețe (răbdare și calm).

Lenea (indiferența spirituală și fizică) poate fi depășită prin Sârguință (hărnicie și perseverență).

Lăcomia pântecelui (excesul în mâncare și băutură) este domolită de Înfrânare (moderație și autodisciplină).

Desfrânarea (pofta trupească necontrolată) poate fi înlocuită prin Castitate (păstrarea purității și respectului față de sine și ceilalți).

Acest echilibru moral este esențial în etica creștină, oferind un ghid pentru dezvoltarea personală și spirituală.

Eu am înțeles că este important să identifici și să conștientizezi ce nu faci bine (păcatele), apoi Dumnezeu îți scoate în cale mai multe modalități spre a te corecta, a combate abaterile de la calea Sa și a le transforma în virtuți.

Mai pe larg

Identificate inițial de Evagrie Ponticul în secolul al IV-lea și ulterior rafinate de Papa Grigore I în secolul al VI-lea, expun mai jos si mai pe larg  aceste păcate împreună cu antidoturile lor:

Mândria: O evaluare exagerată a propriei valori, care duce la dispreț față de ceilalți și chiar față de Dumnezeu. Mândria este văzută ca rădăcina tuturor celorlalte păcate.

Pavel a fost nevoit să scrie în acest sens: „Nu umblați după lucrurile înalte, ci rămâneți la cele smerite” (Rom. 12/16)

“Nu cu haine scumpe – ci cu fapte bune” (1 Tim. 2/10)

“Dumnezeu celor mândri le sta împotrivă, iar celor smeriți le dă har” (Iacov 4, 6).

Iubirea de arginți (avaritia): Dorința excesivă de acumulare a bogățiilor materiale, care poate conduce la lăcomie și nedreptate socială.

“Pe cine dă cu bucurie, îl iubește Dumnezeu.” Sfantul Apostol Pavel. 

Iisus ne îndeamnă să nu ne strângem comori pe pământ, „unde le mănâncă moliile și rugina, și unde le sapă și le fură hoții”, ci să ne strângem comori în cer, unde nu se întâmplă toate acestea. Căci, continua el, „unde ne este comoara, acolo ne va fi și inima”.

Desfrânarea (luxuria): Căutarea plăcerilor trupești în mod necontrolat, fără respect pentru moralitate sau consecințe.

Trupul este pentru Domnul, pentru neprihănire (Romani 6:19; 15:20)

 1 Corinteni 6:19-20 Apostolul Pavel spune: “Nu știți că trupul vostru este Templul Duhului Sfânt care locuiește în voi și pe care L-ați primit de la Dumnezeu? Și că voi nu sunteți ai voștri? Căci ați fost cumpărați cu un preț. Proslăviți dar pe Dumnezeu în trupul și în duhul vostru, care sunt ale lui Dumnezeu.” . În acest pasaj, credincioșilor li se reamintește că trupurile lor sunt locuința Duhului Sfânt și, prin urmare, trebuie să le onoreze și să le păstreze în sfințenie.

“Castitatea este puritatea sexuală. Cei care sunt caști sunt curați din punct de vedere moral în gândurile, cuvintele și faptele lor. Castitatea înseamnă să nu ai relații sexuale înainte de căsătorie. Înseamnă, de asemenea, fidelitate completă față de soț sau soție în timpul căsătoriei” [Gospel Topics (Subiecte din Evanghelie), „Chastity (Castitate)”].

Invidia (pizma): Sentimentul de nemulțumire față de bunăstarea sau succesul altora, însoțit de dorința de a-i vedea eșuând.

Proverbe 14:30: „O inimă liniștită este viața trupului, dar pizma este putrezirea oaselor.” 

Iacov 3:16: „Căci acolo unde este pizmă și duh de ceartă, este tulburare și tot felul de fapte rele.” 

Suntem  îndemnați să ne ferim de invidie și să cultivăm o inimă plină de pace și mulțumire, cu dragoste față de aproape, evitând astfel conflictele și faptele rele.

1 Corinteni 13:4-8: “Dragostea este îndelung răbdătoare, este plină de bunătate; dragostea nu pizmuiește, nu se laudă, nu se umflă de mândrie. Ea nu se poartă necuviincios, nu caută folosul său, nu se mânie, nu se gândește la rău. Nu se bucură de nelegiuire, ci se bucură de adevăr. Acoperă totul, crede totul, nădăjduiește totul, suferă totul. Dragostea nu va pieri niciodată.”

Lăcomia (gula): Consumul excesiv de mâncare sau băutură, ducând la îmbuibare și neglijarea nevoilor spirituale. 

Proverbe 25:28: „Omul care nu este stăpân pe sine este ca o cetate surpată și fără ziduri.”

Să nu fiţi iubitori de bani. Mulţumiţi-va cu ce aveţi, căci El Însuşi a zis: „Nicidecum n-am să te las, cu niciun chip nu te voi părăsi.”

„. . . nu-mi da nici sărăcie și nici bogăție – dă-mi pâinea care-mi trebuie. . . ” (Prov 30/8b

2 Petru 1:5-6: „De aceea, dați-vă și voi toate silințele ca să uniți cu credința voastră fapta; cu fapta, cunoștința; cu cunoștința, înfrânarea; cu înfrânarea, răbdarea; cu răbdarea, evlavia.”

Aceste versete ne îndeamnă să trăim cu cumpătare și autocontrol, reflectând o viață dedicată lui Dumnezeu și valorilor creștine.

Mânia (ira): a fi iritat, irascibil. Pierdere necontrolată a calmului, manifestată prin furie și dorința de răzbunare.

 „Mâniaţi-vă, şi nu păcătuiţi.” Să n-apună soarele peste mânia voastră

Romani 12:12: „Bucurați-vă în nădejde. Fiți răbdători în necaz. Stăruiți în rugăciune.”

Iacov 1:3-4: „…căci știți că încercarea credinței voastre lucrează răbdare. Dar răbdarea trebuie să-și facă desăvârșit lucrarea, pentru ca să fiți desăvârșiți, întregi și să nu duceți lipsă de nimic.”

Galateni 5:22: „Roada Duhului, dimpotrivă, este: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioșia.”

Aceste versete ne încurajează să cultivăm răbdarea în viața noastră, având încredere în planul lui Dumnezeu și rămânând statornici în credință.

Lenea (acedia): stare de lâncezeală, plictiseală, descurajare, întristare, dezarmare. Lipsa de motivație și apatie față de obligațiile spirituale și morale, ducând la neglijență și stagnare.

„Atunci când începe încet-încet puţină trândăvie, puţină nepăsare, voinţa slăbeşte. Ce să facă Dumnezeu dacă omul nu vrea? Nu vrea să intervină, pentru că respectă libertatea omului. Netrebniceşte astfel omul şi aripa lui Dumnezeu. Dar când are voinţă, are şi aripa lui întreagă; atunci vrea şi Dumnezeu, vrea şi omul, şi el zboară” . Sf. Paisie Aghioritul, „Trezire duhovnicească”, Edit. Publistar, Bucureşti, 2000, p. 116. 

„Întristarea îl dezarmează pe om. Îi vlăguieşte toate puterile sale trupeşti şi sufleteşti şi nu-l lasă să facă nimic. Îi otrăveşte sufletul şi îi provoacă diferite anomalii în organism. Atacă părţile cele mai sensibile ale trupului şi îl istoveşte pe om prin neliniştea pe care i-o provoacă. Otrăvirea pricinuită de amărăciune poate răpune cu desăvârşire nu numai un organism sensibil, ci şi pe unul puternic” Sf. Paisie Aghioritul, „Patimi şi virtuţi”, Edit. Evanghelismos, Bucureşti, 2007, pp. 142-143.

În concluzie

Dacă e să privim cu atenție s-ar putea să descoperim și în inimile noastre astfel de lucruri. Sfântul Antonie cel Mare ne învață că nu acțiunile conforme cu natura noastră sunt păcate, ci acelea care rezultă din alegeri voluntare greșite. El subliniază că funcțiile naturale ale trupului și ale simțurilor nu sunt păcătoase în sine; păcatul apare atunci când acestea sunt folosite în mod neadecvat sau excesiv, contrar voinței divine.

De exemplu, actul de a mânca este necesar pentru a menține viața trupului și nu este păcat. Totuși, a mânca fără mulțumire, fără cuviință și fără înfrânare devine păcătos. Privirea, în sine, nu este păcătoasă, dar a privi cu invidie, mândrie sau poftă este considerat păcat. Ascultarea liniștită este firească, însă a asculta cu mânie este greșit. De asemenea, folosirea limbii pentru mulțumire și rugăciune este lăudabilă, dar utilizarea ei pentru vorbire de rău este păcătoasă. Mâinile pot lucra milostenie, ceea ce este bineplăcut lui Dumnezeu, dar pot fi folosite și pentru fapte rele, precum uciderea sau răpirea, ceea ce constituie păcat.

Astfel, păcatul nu constă în funcțiile naturale ale trupului, ci în modul în care alegem să le folosim,fie în conformitate cu voia lui Dumnezeu, fie împotriva ei. 

Această învățătură ne îndeamnă să fim conștienți de alegerile noastre și să ne orientăm acțiunile către bine, folosind darurile naturale într-un mod care să reflecte voia divină. Conștienți fiind că fiecare faptă înfăptuită , fie bună,  fie mai puțin bună, are o consecință. 

Pentru o aprofundare a acestor învățături, puteți consulta scrierile Sfântului Antonie cel Mare în Filocalia, volumul I. Care vorbește despre  ideea de “omul rațional” și pune preț pe deosebirea dintre bine si rău, pe caracterizarea lui Dumnezeu ca “medic”. 

Conștientizarea sfaturilor este acel moment în care „îți pică fisa” – când înțelegi în profunzime o situație, prinzi șpilul, îți tragi concluziile și învățămintele dintr-o pildă sau experiență expusă. Iar această înțelegere te face să vezi lucrurile cu alți ochi, pregătindu-te pentru noi momente de revelație, când din nou „îți va pica fisa”.

Tot încercam să îi transmit băiatului meu de 14 ani o frântură din marea mea cunoaștere🤓. Vă dați seama că, în acești 42 de ani magnifici, am adunat ceva cunoaștere pe baza experiențelor avute. În urma acestor experiențe, am avut propriile conștientizări și am tras ceva concluzii, poate valoroase, și, implicit, niște lecții importante (de viață). Acestea încercam să i le împărtășesc fiului meu și nu înțelegeam de ce, deși părea de acord cu mine, nu era convins deloc. Cumva nu conștientiza sfaturile primite de la mine.

Am aflat de curând că maeștrii adevărați le dau discipolilor o temă de reflecție și îi lasă o perioadă să o analizeze singuri, să își tragă propriile concluzii. Uneori poate dura o săptămână, o lună sau chiar un an, până constientizează, dar important este că ei au primit tema/informația asupra căreia trebuie să reflecteze.

Sincer, nici eu nu eram complet convinsă de această tehnică… până ieri, când iată ce s-a întâmplat:

Conștientizarea sfaturilor este noua concluzie personală

Ieri am mers la minunata, înțeleapta, vizionara mea prietenă Hairstylistă (cu H mare de la SUPER TARE👸🏼!). Aveam o poză cu un breton superb și i-am spus: „Așa vreau.” Ea s-a conformat, mi-a făcut bretonul și, în timp ce lucra, mi-a povestit despre o altă clientă de-a ei.

Această clientă avea multe fire albe la rădăcină, iar Hairstylista minunată i-a sugerat în repetate rânduri să se vopsească, chiar i-a recomandat o anumită culoare care i-ar fi stat foarte bine. Dar clienta nu lua în considerare sfatul. Ședință după ședință, situația rămânea aceeași. Până într-o zi, când clienta s-a întors și i-a cerut să o vopsească.

Surprinsă, Hairstylista a întrebat-o ce s-a întâmplat. I-a povestit că, în timp ce cumpăra mărar din piață, vânzătoarea i-a spus: „Doamnă, ce ați albit!” Fix acesta fiind momentul conștientizării! Conştientizare = să îți dai seama😊

Concluzia Hairstylistei mele fiind: „Îți dai seama că nu a contat ce i-am spus eu, cu toată experiența și studiile mele despre păr. A contat ce i-a spus vânzătoarea de la mărar!”

Și așa cred că este și cu băiatul meu… și cu oricine e acela căruia îi dăm un sfat. Oferim un sfat din inimă, încercând să-l ajutăm pe celălalt să devină o versiune mai bună a sa, conform viziunii noastre asupra lui. Dar degeaba avem noi viziunea, dacă cel din fața noastră nu rezonează la momentul respectiv cu ea. El va ajunge singur la concluziile sale, la conștientizare, probabil cand va fi pregătit.

Eu am realizat că, dacă mă confrunt cu o situație care mă depășește, trebuie să caut un specialist în domeniul respectiv. În cazul de față, specialistul era hairstylistul.

Numele funcției lui spune tot: stilist de păr. Hairdresser! Adică se uită la tine și are o viziune despre tunsoarea sau culoarea care ți se potrivește, bazată pe studii, experiență și talent. Și credeți-mă, este nevoie de muuuulte studii, specializări, cursuri și cercetare ca să ajungi un hairstylist adevărat! Ca în orice domeniu, este nevoie de talent, muncă, ambiție și dedicare.

Un specialist bun se conectează cu cel din fața lui pentru a-i oferi cea mai potrivită soluție, astfel încât acesta să devină cea mai bună versiune a sa, la momentul respectiv. Mergi la el cu o problemă și te aștepți să ți-o rezolve. Îți va oferi cea mai bună soluție, doar dacă ai încredere în el, în studiile, experiența și cunoștințele sale.

Cin Cin pentru NOI, cei care știm să găsim cei mai buni experți/ maeștri în domeniul lor!🥂👩‍🔬

Cin Cin-ul de astăzi este pentru VOI, cei care aveți experți dragi, care v-au schimbat viața în bine și despre care vă face plăcere să vorbiți! Fiți liberi să împărtășiți experiențele voastre în comentarii!😊🙏🏻